În lumea benzilor desenate, pe repede înainte!

Albumul de benzi desenate „Abu-Hasan. Povestiri și schițe”, apărut la Adenium, conține o reinterpretare a comicului de moravuri din schițele și nuvelele lui Caragiale, atât de actual și astăzi. Personaje precum Goe, Ionel, Bubico, Kir Ianulea și Abu-Hasan revin în prim-plan, oferindu-le copiilor o invitație la lectura operei marelui scriitor român. Ramona Iacobuțe despre „Abu-Hasan.…

Mihaela Doboș: „Doinaș e un scriitor de care merită să te îndrăgostești.”

Volumul Tabloul unui destin – Ștefan Aug. Doinaș. O monografie, apărut la Adenium, sintetizează viața și opera marelui poet, dramaturg, traducător și eseist român Ștefan Augustin Doinaș, precum și implicațiile pe care opera sa le-a avut în cultura română. Autoarea abordează principalele segmente ale creației doinașiene, alocând un spațiu consistent unor aspecte mai puțin cunoscute ale biografiei…

Edith Negulici în dialog cu Alexandru Petria

„Funeral of hearts”, de Edith Negulici, este volumul câștigător al Concursului de Debut „Adenium Start”, organizat de Adenium în 2014, secțiunea „Teatru”, și conține două piese ce readuc în prim-plan vechi personaje mitologice (Dionysos, Medeea, Electra, Antigona, Penteu) și literare (Don Quijote, Dulcinea, Arlechino, Pulcinella, Trufaldino), dintr-o perspectivă lirică, dar și umoristică. Edith Negulici: „A…

Ce este Codul Bibliei?

De la început, facem precizarea că multe persoane sunt intimidate de noțiunea de cod sau codul Bibliei. Oare este motiv pentru intimidare sau reticență? Părerea mea este că nu există un motiv real pentru intimidare sau reticență. Înainte de a trage concluzii pripite, merită să cercetăm despre ce este vorba. Așadar, ce este codul Bibliei? Un mod…

Interviu: Doina-Grațiela Aolăriți despre importanța textului și a mesajului vizual

„Secretul fetei frumoase” a apărut la Editura Adenium, ca urmare a câștigării Concursului de Debut „Adenium Start”, ediția a II-a, 2014, secțiunea „Literatură pentru copii”. Doina-Grațiela Aolăriți despre „Secretul fetei frumoase”: „… povestea a fost construită atât prin cuvinte, cât şi prin mesajele vizuale. Secretul fetei frumoase este presărată cu tot soiul de elemente importante care…

„O inimă de Broscuță. Volumul 5. Trădarea, logodnica blestemului”: dedicația autorului

După ce primele două volume au fost dedicate de Gheorghe Vîrtosu părinților lui, după un al treilea tom închinat bunicilor și încă unul dedicat editorului, continuăm călătoria în universul unei povești pentru toate vârstele. Intitulat „Trădarea, logodnica blestemului”, volumul 5 al colecției „O inimă de Broscuță”, care apare la editura Adenium, este dedicat vecinilor autorului pentru că „vecinii…

Despre artă și Tarkovski. Mihai Vacariu în dialog cu Alexandru Petria

„Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei” este o carte scrisă la superlativ, despre cum poezia și geniul filmelor tarkovskiene au devenit poveste de dragoste, sens și stil de viață, într-o Românie comunistă unde libertatea de gândire se încadra la categoria „delictele golanilor”. Rezistență și eliberare prin artă –  legitimație valabilă pe viață.…

Interviu cu Doina Popescu, autoarea romanului „Iluzoria vulpe a fericirii”

Dacă n-ați mai pus mâna de multișor pe-o carte cu „de toate”, rezervați un loc pe noptieră pentru „Iluzoria vulpe a fericirii”, roman apărut la editura Adenium în colecția Punct RO. Proză. Cristian, Zina, Iulia, Radu, Ionuț, Ana. Femei frumoase, bărbați complicați. Relații care seamănă cu marea, când potolite, când zbuciumate. Personajele centrale își joacă destinele…

Despre debut și provocările vieții cu Adriana Noxi Rotaru și Alexandru Petria

Câștigător al Concursului de Debut „Adenium START”, secțiunea proză, organizat de Editura Adenium în anul 2014, romanul „E-xilul colecționarei de fluturi” evocă o poveste de dragoste inedită, ferită de ochii indiscreți ai unei societăți conduse de prejudecăți. Dialogul celor doi protagoniști, care se desfășoară exclusiv online, explorează fricile, introspecțiile, ezitările și acceptările unei femei care…