Cristian Preda, Între Grexit și Brexit. Cronica politică a celor mai recente crize europene, Iași, Adenium, 2016
Cronică de Emanuel Copilaș
În această culegere de articole publicate în presa online, Cristian Preda reușește să acopere un spectru tematic de-a dreptul impresionant. De la alegerile parlamentare și/sau prezidențiale din Spania, Finlanda, Irlanda, Croația, Letonia, chiar și Transnistria, la criza socială și politică a Uniunii Europene, pusă în lumină de migrația dinspre Orientul Mijlociu, de fragilitatea spațiului Schengen sau de lenta recuperare eonomică de după criză, la ascensiunea extremei drepte în Marea Britanie, Franța, Austria, dar și în statele est-europene, la criza economică și socială care afundă tot mai tare Grecia în spirala datoriilor externe, la corupție, la strânsele și complexele legături dintre politică și fotbal și la referendumuri pe teme extrem de diverse, cum ar fi reglementarea vânătorii turturelelor în Malta, independeța Cataloniei și a Scoției sau referendumurile din Grecia și Marea Britanie pentru ieșirea din Uniune, ultimul materializat între timp, în ciuda numeroaselor pronosticuri optimiste – toate aceste subiecte sunt tratate „la cald”, pe măsura desfășurării lor, dintr-o perspectivă liberal-conservatoare asumată care oferă cititorului o grilă de lectură consecventă, bazată pe un decupaj ideologic și politic onest și pe un savuros și profund simț al umorului.
Deosebit de minuțioase și de aplicate, analizele politologice ale autorului oferă, în cadrul unui format restrâns, adaptat dimensiunilor unui articol de ziar, informații care depășesc temele clasice ale politicii europene. Deosebit de interesant mi s-a părut proiectul Liberland, pe care presa română l-a ignorat complet. Este vorba, mai în glumă, mai în serios, despre înființarea unui nou stat, pe o insulă dunăreană de șapte kilometri pătrați, aflată la granița dintre Serbia și Croația, un paradis libertarian după modelul teoretizat de către Ludwig von Mises sau Ayn Rand, model conform căruia orice formă de guvernare afectează direct libertatea individuală. Pentru a elimina constrângerile de acest gen, fondatorul microstatului, Vit Jedliča, membru al Partidului Cetățenilor Liberi din Cehia, afialiat în Parlamentul European grupului de extrema dreaptă (încă) reprezentat de către Nigel Farage – a mizat pe eliminarea taxelor, pe achiziționarea online a cetățeniei și pe utilizarea oficială a monedei virtuale Bitcoin, fără a exclude însă din circulație alte monede. În ceea ce privește proiectul de constituție al Liberland, acesta prevede impozite facultative, bugete fără deficit, un guvern format din cinci portofolii și supunerea tuturor proiectelor de lege deciziei populare. Proprietate privată, sistemul de educație și dispunerea de propriul corp după bunul plac urmau de asemenea să nu fie îngrădite de niciun fel de lege (pp. 142-144). Poate părea ridicol, dar astfel de inițiative reprezintă forme de revoltă împotriva tehnocrației europene și a înclinației sale către suprareglementare. În același timp, un stat ca Liberland face practic imposibilă identificarea unui proiect de societate comun, care să anime cetățenii în diferite direcții civice. Iar o cetate fără ideal, o știm încă din antichitate, este o cetate fragilă și lipsită de perspective.
Referitor la ascensiunea grupărilor populiste de stânga cum ar fi Syriza (Grecia) sau Podemos (Spania) și la preluarea conducerii partidului laburist din Marea Britanie de către Jeremy Corbyn, Preda nu are cuvinte de laudă. Dimpotrivă. Deși înțelege contextul justificat al nemulțumirilor sociale din care au rezultat, autorul nu ezită să condamne „extremismul” de stânga și chiar să reproducă amănunte neverosimile, cu iz de bârfă, din biografia lui Corbyn. Situația este însă un pic mai complexă. Comparate cu programele politice ale stângii europene postbelice, revendicările stângii europene contemporane ne demonstrează cu asupra de măsură identitatea social-democrată a acesteia, care nu are nimic de-a face cu extremismul. Însă actualul consens ideologic neoliberal, care a mutat centrul, de vreo trei decenii încoace, mult mai la dreapta decât era în anii 1950 și 1960, face posibil genul acesta de clasificări. Dar, așa cum s-a putut constata în ultimii ani, o stângă europeană radicală, democratică și necomunistă, există și este cum nu se poate mai activă și mai preocupată de viitorul proiectului european, un viitor care trebuie să includă toți cetățenii, nu să potențeze clivajele sociale și economice care au atins deja, conform statisticilor Eurostat, cote îngrijorătoare.
În ceea ce privește politica românească, derivele și umorul ei involuntar, autorul surprinde cu acuitate, fără a intra, din păcate, în amănunte, două tipuri de critici ideologice ale proiectelor care vizează, pe de o parte, construirea catedralei mântuirii neamului, iar pe de altă parte, construirea, cu fonduri europene, a unei megamoschei, ambele în București. Dacă vocile care s-au opus cel mai vehement primului proiect au fost de stânga, cele care s-au opus celui de-al doilea proiect au fost preponderent de dreapta. Lăsând la o parte alte teme deloc neglijabile ale politicii românești, închei cu o excelentă concluzie pe care autorul o emite în privința Europei de Est în general și a României în particular: „În postcomunism, democrația a ajuns vitrină pentru business. Unul care, la fel ca și-n România, include numeroase afaceri dubioase” (p. 266). Cum redăm acestei democrații sensul ei politic atât de necesar în prezent, și cum o conectăm în mod autentic la democrația europeană per ansamblu, la rândul ei grevată de problema surplusului de atenție acordat piețelor în defavoarea cetățenilor, rămâne de văzut.
