A început numărătoarea inversă. Mai sunt atât de puține zile până la Crăciun și avem atât de multă nevoie, mai ales în vremurile acestea, să simțim spiritul acestei sărbători, încât i-am provocat pe autorii Adenium să ne povestească cea mai frumoasă amintire pe care o leagă de această perioadă a anului, sau, de ce nu, cel mai stânjenitor moment pe care l-au trăit în prezența Moșului.
Alături de Iulia Badea-Guéritée, Alexandru Ojică este coordonatorul volumului Dialogul religiilor în Europa unită, apărut la Adenium, în colecția Headline. Volumul reunește o paletă largă de opinii cu privire la prezentul și viitorul religios al Europei, cuprinzând texte semnate de mari personalități ale vieții publice din România, Republica Moldova, Elveția, Coasta de Fildeș, Germania, Belgia, Spania și Franța, precum și de slujitori ai diferitelor Biserici, oferindu-i cititorului posibilitatea să compare discursuri de diferite facturi. În paginile acestui volum, veți regăsi articole semnate, printre alții, de: Lluís Alemany Giner, Iuliana Alexa, Madeea Axinciuc, Teodor Baconschi, Vasile Boari, Sorin Bocancea, Radu Carp, Raymond Clarinard, Marc‑Antoine Costa de Beauregard, Vasile Sebastian Dâncu, Lucian Dîrdală, Refi Ergun, Cristina Hermeziu, Jean‑Luc Mouton, Denis Müller, Simeon Mureșan, Horia‑Roman Patapievici, Constantin Pătuleanu, Philippe Perchoc, Andrei Pleșu, Daniela Rațiu, Nathalie de Senneville‑Leenhardt, Michael Shafir, Constantin Sturzu, Sorin Șelaru, Eugen Tănăsescu, Bogdan Tătaru‑Cazaban, László Tőkés, Cristian Unteanu.
Alexandru Ojică:
Mereu am simțit Crăciunul ca fiind sărbătoarea unei vești împlinite. Chiar și înainte de a alege să urmez cursurile seminarului teologic, copil fiind, aveam simțământul că de Crăciun promisiunile devin realitate. Mai ales că la începutul lunii decembrie, de Sfântul Nicolae, încercam să fiu mai cuminte. Că nu-mi ieșea de multe ori, e o altă poveste. Colindele au jucat un rol important în conturarea acestei imagini despre Crăciun pentru că aveau rol aparte. Alături de prieteni mergeam să colindăm chiar dacă nu știam foarte multe despre importanța acestei sărbători. Era doar mod unic de a simți sărbătorile de la finalul anului. Crescând și mergând alături de preot, de această dată la casele credincioșilor, am găsit și o semnificație adâncă a vestirii Nașterii Domnului. În fond, privind și la oamenii simpli dar și la cei care încercau să afle cât mai multe despre Mântuitorul Hristos, ceea ce le aducea un zâmbet pe chip era însăși vestea cea bună. Poate conta mai puțin semnificația teologică în comparație cu bucuria și bunătatea pe care o simțeai în fiecare casă.
Ca orice sărbătoare, Crăciunul are puterea de a aduce pe toți oamenii împreună chiar dacă distanțele nu se micșorează. Scriu aceste rânduri din Paris unde-mi voi petrece primul Crăciun departe de țară. Nu zăpada a dat un farmec Crăciunului, ci altceva. Bunătatea gândită de înțelepciunea populară ca fiind izvorâtă din voioșie. Căci așa cum spune colinda: „Dar nu uita când ești voios, Române, să fii bun!”.
