Comicul de moravuri din schițele și nuvelele lui Caragiale, atât de actual și astăzi, este reinterpretat pentru prima dată în benzi desenate. Personaje precum Goe, Ionel, Bubico, Kir Ianulea și Abu-Hasan revin în prim-plan, oferindu-le copiilor o invitație la lectura operei marelui scriitor român. Albumul de benzi desenate, ilustrat de Șerban Andreescu, este o invitație într-un spațiu în care atât copii, cât și adulții se vor regăsi.
Qbebe: „Abu-Hasan: Povestiri și schițe, adaptate dupa Ion Luca Caragiale, este o carte de colecție, care trebuie să existe mai ales în biblioteca unui școlar, și mai ales dacă este de sex masculin și, mai ales daca nu prea se grăbeste să îl citească pe Caragiale în original. O astfel de colecție de benzi desenate s-ar putea sa îl convingă să pună mâna pe scrierile originale ale îndrăgitului nostru Caragiale și să le citească pe de-a-ntregul.” Citiți întreaga recenzie pe qbebe.ro.
Cartea este disponibilă pe site-ul Adenium atât în format tipărit, cât și digital și face parte din colecția BD Junior, care conține reinterpretări în benzi desenate ale unor cărți clasice.