Paul Cătălin Turcu: „De ce ar scrie cineva, care nu e de meserie romancier, un roman? Schimbarea e destul de mare, de la comunicare politică, de la studiul literaturii chiar, până la roman. De obicei, vocațiile se dezvăluie înaintea vârstei de 40 de ani, și numai o schimbare serioasă, o nouă valorificare a vieții ar putea produce o asemenea trecere. Din câte se vede, din gaura în care se află, se pare că pe autor l-a lovit criza. Nu aceea economică, cu toate că a fost concomitentă în timp, e ceva din criza vârstei de de mijloc, dar este mai ales momentul în care ajungi la concluzia că viața nu are absolut niciun sens. Nu există o legătură între tine și lume, nimic care să împiedice îmbătrânirea, degradarea și apoi, în final, moartea. Despre aceste lucruri ne vorbește, în romanul În gaură (Adenium, 2016), Arthur Suciu.”
Citiți cronica volumului apărut la Adenium în revista TIMPUL.