Cristina Manole, în Observator cultural: „Un elegant volum, pus chiar sub sigla Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei regale a României (Editura Adenium, 2016) este semnat de Daniel Şandru şi Alexandru Muraru. Doi tineri intelectuali, cadre universitare, care au alcătuit un volum colectiv prin contribuţiile diverse al unui număr însemnat de colaboratori. O prefaţă concisă semnează Principele Radu al României. Un Cuvînt înainte, explicativ şi justificator, le aparţine celor doi editori, Daniel Şandru şi Alexandru Murariu.”
Citiți cronica în revista Observator cultural.