Volumul Infernala comedie, „un mănunchi de poeme pornolirice”, cum însuși autorul, Emil Brumaru, îl definește, reușește să detabuizeze cuvintele care, deși deseori aflate pe buzele sau în mintea noastră, cu greu și-au găsit locul în lirica românească. Ilustrațiile realizate de Felix Aftene completează o viziune poetică inedită.
Volumul este recomandarea Adenium pentru această săptămână.
Emil Brumaru: „Un mănunchi de poeme pornolirice, în care mi-am propus să folosesc toate cuvintele de nerostit, dar tot timpul gândite de noi! Dacă, în general, îmi dansam și cântam poeziile, singur, prin casă, pe acestea le-am urlat! Aveam 40 de ani și nici prin gând nu mi-a trecut că le voi publica vreodată. Era o izbucnire de maximă sinceritate, o eliberare definitivă, salvatoare pentru scrisul meu, a limbii române.”
O. Nimigean: „Infernala comedie a lui Brumaru nu este infernală decât ca replică la un anumit angelism impus de tradiția trubadurescă și renascentistă a poeziei, altfel, cu intensa ei nostalgie a paradisului, a goliciunii inocente (deși fornicatoare), ar putea fi la fel de bine calificată drept divină. Miracolul poeziei sale constă în grația cu care anulează pornografia chiar când se folosește de aparențele ei, în capacitatea de a purifica licențiozitatea, excremențialul, infuzând un lirism de nupție mistică.”
Radu Vancu: „Brumaru detabuizează tot ce prinde. Sau, spus mai pe șleau, normalizează limbajul poetic & dă, în sfârșit, drept de existență în poezie tuturor cuvintelor. Chiar și celor absente din dicționar. Așa cum democrația reală începe numai din momentul în care tot cetățeanul are drept de vot, tot astfel democratizarea limbajului poetic se produce numai atunci când absolut toate cuvintele au drept de existență în poezie. Dacă ar fi făcut numai atât, și Emil Brumaru tot ar fi binemeritat prețuirea noastră. Poezia lui, așa old school cum poate să pară, venind parcă taman din vremea unor trubaduri în același timp hiperdiafani și ultra-horny, e realmente senzațională. Literal și în toate sensurile.” Citiți mai multe în revista TIMPUL.
Daniel Cristea-Enache: „Pe versurile lui Brumaru se poate face educație estetică mai importantă chiar decât cea sentimentală și cea erotică. Dacă la poeții lipsiți de înzestrare până și cuvântul suflet sună vulgar, la marii creatori avem situația inversă: și un termen desemnând un element anatomic ori actul copulării este profund și intens poetic. Brumaru a creat o lirică în care absolut toate de pe lumea asta pot intra, în funcție de o necesitate intimă nu a omului, ci a Poeziei. Aceasta se oferă ca pat infernalei comedii compuse de un mare artist cu imaginarul său și cu fantasmele noastre.” Daniel Cristea-Enache scrie despre Infernala comedie și în Revista 22: „În Infernala comedie a lui Emil Brumaru, apărută în condiții sărbătorești la Editura Adenium și ilustrată cu desenele «minimaliste» ale lui Felix Aftene, dulcile porcării capătă, în sfârșit, drept de cetate, într-o limbă literară dumnezeiesc de porcoasă. Oximoronul a devenit posibil prin arta unui mare poet pe care se fac, deja, lucrări de doctorat. Să ne înțelegem, deci. Pornografia și, cu sintagma lui Andrei Pleșu, obscenitatea publică sunt de găsit nu în versurile licențioase, ci în emisiunile pe care le putem vedea seară de seară. Scabros nu e Brumaru, după cum nu era Eminescu. Scabros e un ministru «fin» care ascunde tablouri în pereți.”
În România Literară, Daniel Cristea-Enache scrie: „Regula absenţei regulilor şi o lege a îngăduinţei scoasă din regimul caselor de toleranţă transformă lumea din Infernala comedie într-o societate în care sexul are drept de cetate.”
Alexandru Petria: „Prin poemele sale erotice şi porno, poetul ieşean a spart cercul cititorilor obişnuiţi de poezie, un fel de sectă, ajungând la publicul larg. E un câştig pentru Brumaru, despre care merită să spui ferm că e un mare poet.” Citiți recenzia pe stiripesurse.ro
Intrați în atmosfera lansării volumului Infernala comedie, de la Bookfest 2015, accesând link-ul de aici.
