Adenium anunță lansarea volumului Hotelul amintirilor, de Adrian Christescu, apărut în colecția Punct RO. Proză.
Adenium anunță lansarea volumului Hotelul amintirilor, de Adrian Christescu, apărut în colecția Punct RO. Proză.
În Hotelul amintirilor vom găsi sub forma unor proze scurte întâmplările ieșite din comun despre care autorul, Adrian Christescu, spune în prefață: „Am trăit lucruri extraordinare, ciudate sau interesante, cred eu. Am cunoscut oameni cu povești minunate pe care le-am luat în păstrare”. Hotelul amintirilor este o carte a amintirilor plăcute, care țin de trăirile esențial umane ale autorului, pe care a dorit să le împărtășească și publicului.
Adrian Christescu s-a născut în 1968 în Târgu Mureș. A absolvit Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” (1986), a urmat cursurile Facultății de Hidrotehnică din Iași (1988 1993) și pe cele ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Mihail Kogălniceanu” (2004-2008). Din 1992, a lucrat în vânzări pentru diverse societăți comerciale, iar în prezent este managerul propriilor sale companii. A colaborat în calitate de editorialist la Ziua de Iași (2006-2007), după care și-a continuat activitatea publicistică pe blogul personal. Volumul său Trofeul (povestiri, 2011) a primit premiul pentru debut în proză la Salonul Internațional de Carte din Iași. Este autorul romanului thriller Destinul lupului singuratic (cea mai vândută carte a editurii Adenium în 2015), al volumului de teatru ,,Dragoste” și spațiu locativ (Adenium, 2017) și a tradus din limba maghiară volumul Orașul visurilor de Ildikó Judith Jung.
Lansarea va avea loc vineri, 12 octombrie 2018, ora 18:30, în cadrul librăriei Cărturești din Suceava, cu participarea lui Adrian Christescu, autorul volumului, și a lui Ioan Mateiciuc.
Cartea este disponibilă în librării și pe site-ul Adenium.