Romanul Petru și Pavel a apărut la Adenium și descrie periplul scriitorului Petru în a deveni ascetul Pavel, parcurgând două regimuri politice, ante- și postrevoluționar. Din „aplaudacul” forțat, Petru parcurge traseul disidentului cu gânduri transfuge, monitorizat de securitate și trădat de apropiați, până la demnitarul de tip nou, candidatul la președinție, prins în plasa ițelor politice. Cu o viață personală complicată de o relație apropiată de incest cu fiica iubitei, Petru decide să se rupă de toate și se retrage în munți, unde experimentează o ciudată apropiere de Dumnezeu.
În exclusivitate, Adenium vă prezintă un fragment din acest roman semnat de Mircea Daneliuc.
„La șase fix, mașinăria începu să zbîrnîie și Petru adormi la loc, cu mîna trîntită deasupra. Apucase să mai amîne în minte, cleios: cinci min… După acest scurt răgaz auzi telefonul, dar își propuse ca să‑l ignore și nu se sculă din pat decît blestemînd și cu nervii isterizați; la capătul firului era cineva hotărît, înzestrat cu răbdare. Da, vă rog…Ce faci, dom’le, nu vii? Plecăm în zece minute. Cine‑i la telefon? Lerescu, cine naiba să fiu, ești băut?… Dar cît e ceasul? Opt și‑un sfert!… Vin acuma! Ai pățit ceva? se informă ăla. Vin acuma, n‑am auzit ceasul, vin imediat.
Se repezi în baie, intrînd din mers în papuci. Aici, își dedică un minut în fața ceramicii căscate la nivelul genunchilor, examinînd interesat culoarea sănătoasă a jetului. Apoi, în timp ce apa curgea peste periuța de dinți, așteptînd să înmoaie perii de plastic, se studie în oglindă, întorcîndu‑și capul prezentabil spre cele două, trei direcții exersate cotidian. Supărarea din seara trecută fusese mistuită de somn.
Îmi dau acum seama că nu mi‑am prezentat personajul, dar n‑am simțit vreo urgență, v‑o spun cu toată sinceritatea. Am amintit, mi se pare, că trecuse ușor de patruzeci… sau n‑am spus? În orice caz, avea o carură, dacă înțelegeți ce vreau să evoc. Ce să mai spun? Las cititorul să‑și închipuie restul și singur, n‑am nimic împotrivă nici dacă‑l identifică într‑o persoană reală, dintre acelea care bîntuie la televizor cu scopul vădit distructiv de a‑și comunica părerea asupra lumii și artei. Sau, pentru cine citește reviste literare, poate unul din ăia. În momentul de față, freca cu degetul mare periuța de dinți, neatent, în timp ce experimenta diferite expresii. Îi plăcea să se privească în oglindă, un lucru nevinovat, se privea și‑n vitrine, rezumînd uneori că scriitorul, dacă e mare, trebuie în primul rînd să se placă.
Fără să se grăbească excesiv, trecu în bucătărie, unde‑și unse un sandviș, după care, scuturînd bine punga, obținu o cafea redusă și aromată. O bău liniștit, cu un kent. Drumul pînă în Piața Amzei îl execută în viteză, cu Dacia lui, deoarece se făcuse nouă fără cinci și era puțin probabil că‑l mai aștepta cineva. Chiar așa și era: piața pustie. Plecaseră. Mecanismul interior al simțirii, nu cel dinspre cap, ci anticipațiile difuze, visceral risipite, îi dădură de știre că făcuse inconștient totul ca să nu ajungă la timp. Nici nu se putea spune că măcar jubila. Jumătate din el, partea rea, accepta situația, jumătate se alarma. Să vezi acuma… mă dă afară din Partid! Extraordinar, ce tîmpit!… Mă trec pe tușă. Nu se ating ei de scriitori, n‑au curajul, dă‑i dracu! Scriitorul clămpănește, n‑au nevoie de horă. Nici n‑or să bage de seamă, or să închidă un ochi. Da’ ce, parc‑am vrut? N‑a sunat ceasul! Ce‑or să‑mi facă, tăiați‑mi capul, poftim, tăiați‑mi ce vreți! Le spun direct, nu m‑am putut trezi, eram obosit, ce să fac? Și intră în florăria din colț, aia de lîngă Pîine.
— N‑ați văzut, au plecat autobuzele alea pentru Plenară?
— Oho, pe la opt.
— Nu mai spuneți, m‑au lăsat baltă…
Simțea în stînga, pietroasă, cartea dedicată Tovarășei, venise cu același costum. Alibi, ce voia? Un martor? De ce intrase aici? Nu se decelau lămuriri foarte clare, ci o stare interogativă și unsuroasă pe care o întrerupse neașteptat. Vînzătorul se repezise la geam cu gura căscată, pradă unei veselii surdomute. Afară, doi cîini… inseparabili, în necuviință.”
(fragment din volumul Petru și Pavel, autor Mircea Daneliuc, editura Adenium, 2014)
De același autor, la Adenium au mai apărut volumele: Pisica ruptă, Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpițul și Strigoi fără țară.
