Alexandru Călinescu: Politolog reputat, comentator atent al actualității, dar și cititor subtil de literatură, Ioan Stanomir ne face surpriza unei cărți foarte ambițioase, intitulată Sfinxul rus(editura Adenium), ce își propune o reflecție asupra destinului istoric al Rusiei, reflecție justificată și prin faptul că „Rusia a fost un imens laborator al ideilor și pasiunilor politice”. În condițiile în care Rusia, și ulterior Uniunea Sovietică, au cunoscut regimuri caracterizate prin represiune și autoritarism, literatura a fost spațiul care a îngăduit mișcarea ideilor. În consecință, Ioan Stanomir face o revelatoare incursiune în istoria literaturii ruse, de la Pușkin la Soljenițîn și Nabokov, cu sublinierea momentelor semnificative și punerea în valoare a operelor ce jalonează acest parcurs. Nu lipsesc, firește, marii autori – Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev, Cehov, dar nici scriitori mai puțin cunoscuți, ca Saltîkov-Șcedrin sau Feodor Sologub.
Citiți cronica volumului Sfinxul rus. Idei, identități și obsesii pe europalibera.org.