Pe Lidia Batali am cunoscut-o în ianuarie 2016, la Gala de premiere a Campaniei ”Noi susținem excelența”, în urma Concursului Internațional de Creație organizat de publicația ”Occidentul Românesc”, la Benidorm, Spania, fiind una dintre câștigătoare. I-am citit poeziile, transpunerile în versuri ale unor povești precum cele ale lui Ion Creangă și am descoperit o poetă sensibilă, o poetă cu har și cu aplecare spre mirifica lume a copilăriei.
Să scrii pentru copii este o încercare dificilă, fiindcă orizontul de înțelegere este diferit de cel al adultului, copilul având nevoie imediată de comunicare cu povestea, fie ea în versuri sau în proză. Să scrii pe înțelesul copiilor, trebuie să înțelegi această lume, să o descifrezi cu cheia de aur a copilăriei, să fii martor și participant în această lume plină de mister, de fabulos și de inocență. Este un exercițiu de stil, imaginație, sensibilitate și talent.
În volumul Amintiri din vacanțe*), centrul lumii copilăriei este Cosmina, un sat cu nume de poveste, un sat unde parcă sălășluiesc zânele, unde vântul fluieră hoinar pe ulițele copilăriei, unde copilăria însăși și-a găsit locul ideal de joacă și vis: ”Satul prahovean Cosmina/Pare-a fi un colţ de rai;/Noaptea, stelele lumina,/Îşi revarsă peste plai”. (Cosmina). Lidia Batali, ca mulți alți condeieri ce reconturează al cincilea anotimp al lumii, vine din Țara Copilăriei, așa cum spunea un alt mare visător, Antoine de Saint-Exupéry. Mama Mare nu e altcineva decât autoarea care își retrăiește copilăria odată cu cea a nepoților. Fie că povestește – în versuri sensibile, ușor de reținut- sau se povestește, poeta transformă anotimpurile în vacanțe și vacanțele în anotimpuri. Lidia Batali scrie ceea ce vede, ce simte și ce aude, scrie poezie cu vis de copil, creând un spațiu magic unde te poți copilări în voie. Din arsenalul de poezie cu iz de basm nu lipsește bunicul povestit de această dată de nepoată sau de nepot: ”Bunicul meu sădeşte flori,/Mă plimbă printre ele,/Mă ia ades de subsuori/Şi mă ridică-n stele”. (Bunicul meu). Gingășia acestor versuri te duc fără voie spre lumea copilăriei fiecăruia dintre noi, retrăind momente unice măcar din vacanța mare în care libertatea era stăpână pe gânduri și fapte. La fel și nepoții de la Cosmina povestesc minunile vacanței mari: ”Într-un leagăn, pân’ la soare,/Fericit m-am avântat/Şi cu sora mea mai mare/Prin poieni am colindat” (Vacanța mare). Lidia Batali schimbă imperceptibil discursul poetic, devenind ideatic copil, nepoată sau nepot: ”Aş vrea să fiu mereu copil,/Să mă-nvârtesc fără sfială,/Să văd bujorii în April/Trezindu-se din amorţeală.//Şi-n iarba umedă covor/S-alerg desculţă pe afară,/Legat de coada unui nor,/S-admir cocorul alb cum zboară,//Să simt parfum de flori de tei/Şi mâna mamei peste frunte,/Sărutul cald, iubirea ei,/Destinul încercând să-nfrunte.” (Copilărie).
În versuri aparent simple, cantabile, cu rimă încrucișată cel mai adesea, poeta face și desface mirajul copilăriei, adaugă un plus de mister, de fantezie și umor, fiindcă pe acest tărâm mișcător totul trebuie să fie altfel, fiindcă imaginația copilului trece dincolo de obstacolul realității prin alegorie, iar sub mantia nopții lumea este fermecată: ”Peste câmpul de cucută/Treceau carele de nuntă,/Având cai doi licurici/Şi nuntaşi: mii de furnici,/Albinuţe, gărgăriţe,/Cu buline pe fustiţe,/Libelule graţioase,/În rochiţe vaporoase,/Iar la patru ace puşi,/Gândăcei şi cărăbuşi./Şi în cete, turturele/Ce aveau la gât mărgele,/ În mătase-nveşmântaţi,/ Fluturi roiuri, sidefaţi.” (Nuntașii). Remarcabil este faptul că autoarea face un mic dicționar al cuvintelor sau expresiilor, regionalismelor etc., mai puțin cunoscute, care ar îngreuna lectura copiilor, ca de exemplu în poezia mai sus menționată: boare – adiere plăcută de vânt; caprifoi – arbust cu flori parfumate; zăvoi – pădurice pe malul unei ape; cucută – plantă cu frunze mari şi flori albe; la patru ace pus – îmbrăcat elegant.
Nu lipsesc din peisajul copilăriei Rica – prea-credincioasa cățelușă, pisica pofticioasă ce pândește puiul de mierlă, salvat de bunic, broaștele din lac ce își încep concertul în noapte, pițigoii, rândunelele și toate celelalte păsări ale verii. Casa copilăriei din Cosmina va rămâne visul de vacanță și va fi păzită de Grivei. Doar bradul va rămâne semeț, primind cu bucurie mantia iernii: ”Bradul verde-n plină iarnă/A albit de fericire,/Din văzduh ninsoarea toarnă,/Ninge-n cer, fără oprire.” (Iarna). Peste cele patru anotimpuri, Lidia Batali recreează cel de-al cincilea anotimp: copilăria. Ilustrațiile extrem de sugestive semnate de Adrian Barbu, reprezintă povestea în poveste a lumii copilăriei, o lume-metaforă în care copii, părinți și bunici pot visa împreună.
*) Amintiri din vacanțe, vol. în curs de apariție la Editura Adenium, Iași.
