V.R. Cantacuzu: Greu de crezut că viața poate fi trăită atât de frumos, atât de discret, dar mai ales așa de cu fruntea sus cum a făcut-o și continuă să o facă polivalenta Ileana Popovici. Am însă dovada în fața ochilor mei, o carte pe care trebuie să o citesc încă o dată și de mai multe ori, până când am să-i pricep pe deplin tâlcul bine ascuns. Deși nu ne despart decât 10 ani și ne-am trăit tinerețea într-o aceeași lume strâmbă, inventată de bolșevici, nu știam mare lucru despre actrița, cântăreața, realizatoarea de emisiuni TV, de ilustrații muzicale pentru film și televiziune și, nu în ultimul rând, inițiatoarea de acțiuni caritabile Ileana Popovici. Fotografiile de pe copertele cărții despre care vă scriu sunt dovada anonimatului în care Ileana Popovici s-a străduit dintotdeauna să se ascundă. „Vă rog să nu mă luați în serios … Nu vedeți că-s doar o copilă zâmbăreață, o adolescentă care nu vrea cu nici un chip să devină adultă?!…” pare a-mi spune poza de pe prima copertă. Pe coperta a doua avem dovada de netăgăduit a mesajului subliminal de mai sus. Îmbrățișată de nepoata ei, Ileana Popovici își acoperă fața cu mâinile-amândouă, încercând să se ascundă de băgăcioasa camera foto care cine știe ce secrete ne-ar putea revela. Deși aparent altul, mesajul celei de-a doua fotografii rămâne în esență același: „Oameni buni! … Dar cine-s eu, să mă băgați în seamă?!… Vă rog, vedeți-vă de treabă și lăsați-mă cu ale mele!”.
Citiți integral cronica ,,Ileana Cosânzeana sau cum să faci din banal o feerie” pe http://www.artasunetelor.ro/Recenzii_carti.html.
