Destin încarcerat. Metamorfozele singurătății de Gheorghe Vîrtosu, Editura Adenium, 2013
Ce este imaginația? Ce impact poate avea sau nu în viața oamenilor?
De mici copii, suntem înzestrați din plin cu darul imaginației. Ea este călăuza noastră de când facem primii pași în lumea cea nouă ce pare atât de mare și înfricoșătoare. Însă ea nu ne lasă la greu, fiindu-ne fidelă până la capăt. Ea ne oferă singuranța ursulețului de pluș care are grijă de noi noaptea și ne apără vitejeşte de balaurii care se cațără pe pereți, ea dă grai păpușilor și ne oferă darul prieteniei, ea ne învață cum să înțelegem numerele și literele, dăruindu-le fiecăruia personalitate și unicitate, tocmai pentru a le diferenția.
Imaginația este cea care ne ajută să creștem, să ne dobândim propriul caracter… ea ne învață valoarea fiecarei persoane, lucru… deoarece toate au un rol important in imaginația noastră ce este dătătoare de viață.
Însă timpul nu este răbdător, la fel ca și capacitatea noastră de a ne opri din mersul vieții, un drum pe care începem să îl parcugem încet și lin… până ce ajungem să nu ne mai ajutăm de anumite aspecte ale vieții… astfel simțind înstrăinarea față de imaginația de care nu mai avem nevoie ca altadată. De ce? Deoarece apare ceea ce contează cu adevărat pentru o persoană: oamenii dragi lui şi dorințele pe care râvnește să le îndeplinească, să le dețină cu propriile puteri.
Însă ce se întâmplă în momentul în care îți este furată libertatea alături de care ai fost ceea ce ești și căreia îi dedici toate realizările și legăturile pe care le-ai facut de-a lungul vieții? Disperi, suferi, te autodistrugi?
Citește mai mult pe walking-on-letters.