Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei este o carte scrisă la superlativ, despre cum poezia și geniul filmelor tarkovskiene au devenit poveste de dragoste, sens și stil de viață, într-o Românie comunistă unde libertatea de gândire se încadra la categoria „delictele golanilor”. Rezistență și eliberare prin artă – legitimație valabilă pe viață. Mihai Vacariu – un cinefil al calităţii, un trăitor al artei – pătrunde în labirinturile operei poetului-regizor, demonstrând că Fericirea constă în a trăi arta ca pe o rugăciune, în a nu te grăbi să trăieşti, ci în a te bucura să zideşti.
Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei este recomandarea Adenium pentru această săptămână.
Mihai Vacariu: „Acest eseu este o narațiune despre cum am vizionat, simțit și trăit filmele lui Andrei Tarkovski, în special în perioada comunistă, dar nu numai. Este o poveste despre cum am reușit în acele vremuri să ajung la un acord între ființa mea și realitatea exterioară, la o modalitate de a simți că trăiesc autentic, de a-mi da un sens vieții, adică de a-mi afla fericirea.”
RevistaTimpul.ro: „Mihai Vacariu împarte creaţia tarkovskiană în trei etape și le comentează, cu competenţă și acribie. Dar se ocupă și de concepte adecvate filmelor sovietice, precum poezia cinematografică, funcţia stilistică a montajului, imaginea‑metaforă, timpul, spaţiul și visul ca obsesii ale marelui regizor („privirile actorilor exprimă misterul existenţei umane, în genere”). Autorul analizează cu pasiune (una infatigabilă pentru filmele marelui regizor, de la prima la ultima filă a volumului) motivele specifice operei tarkovskiene: apa, oglinda, caii, ploaia, focul, ceaţa, câinii, icoanele, peisajele (un citat bine ales din Mircea Eliade în ultimul subcapitol: „natura este întotdeauna încărcată cu valoare religioasă”). Iar în final demonstrează influenţa lui Dostoievski asupra operei urmașului său (se fac referiri în special la Smerita, Crimă și pedeapsă, Fraţii Karamazov, Dublul). Am reţinut preceptul dostoievskian asumat de eroii noștri: slăbiciunea e o minune, tăria nu e nimic.”
Filme-carti.ro: „Obiectivul eseului este analiza operei lui Tarkovski printr-o abordare inițial fenomenologică (centrată pe sentiment), urmând o atitudine hermeneutică (de căutare a sensurilor) și apoi o reorientare către o perspectivă antropologică (de revelare a implicațiilor atitudinale a experienței în sine, adică a implicațiilor pentru individ, dar și pentru societate în întregul ei), fiecare abordare fiind exemplificată printr-unul din cele 7 filme realizate de regizor în cei 27 de ani de profesie. În ceea ce privește forma artei, Vacariu, bazându-și mult studiul pe caracteristicile formaliștilor ruși, concluzionează că Tarkovski nu judecă forma artistică drept un scop în sine, ci un mijloc pentru împlinirea unui scop superior.”
Ceascadecultura.ro: „Cartea lui Mihai Vacariu, Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei, apărută în 2013 la Editura Adenium în colecția Punct Ro. Eseu îl are in prim-plan tocmai pe unul dintre acei maeștri care îi învață, atât pe cinefili, cât și pe creatorii de film, pași unici pentru escaladarea semnificațiilor și potențialului peliculei filmate, Andrei Tarkovski. Cu o accentuată latură filosofică, dar și cu o tentă de nostalgie greu de ținut sub control, Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei este o lectură inițiatică și o provocare pentru spiritele neliniștite și dependente de dicționarele explicative, de istoriile celor mai diverse domenii ale cunoașterii, de căutarea și descoperirea înțelesurilor ascunse, de interconexiune, de straturi ale divertismentului cu substrat filosofic.”
Timpul.md: „Cartea nu este doar despre Tarkovski sau artă, ci este ca un manifest pentru reîntoarcerea individului către artă, către muzică și literatură, un manifest pentru arta trăită „cu bucurie și împărtășirea acestei bucurii cu ceilalți.”
Stiripesurse.ro: „Cartea mea e mai mult despre artă în general, iar Tarkovski e un fel de caz particular. De ce tocmai Tarkovski din toată arta? Puteam la fel de bine să scriu despre Dostoievski, van Gogh sau Bach. Am ales să scriu despre Tarkovski pentru că am trăit filmele lui foarte intens. Mai ales experienţa vizionării filmului Călăuza pe vremea comunismului, în neîncălzita şi mica sala de cinema la Tineretului, a fost o experienţă fascinantă. Şi am observat că atunci când vizionam filmele lui la Facultatea de Filosofie în Australia începusem să mă detaşez cumva, nu mai eram implicat emoţional. Mai târziu mi-am dat seama că se petrece ceva cu modul meu de relaţionare cu filmele lui. De aici a pornit totul, am vrut să îmi explic mie în primul rând ce se petrece. Când am început să scriu cartea nu ştiam unde voi ajunge. Oricum am schimbat cartea de nenumărate ori.”
SemneBune.ro: „Filmele lui Tarkovski au supraviețuit timpului pentru că au avut ceva de transmis, au găsit ecouri în sufletele spectatorilor. Au salvat vieți, poate. Au dat sensuri noi. Așa cum spunea și autorul, adevărata artă învinge orice impediment și este creată în orice epocă. Mihai Vacariu se referă și la faptul că nu mai suntem în stare să receptăm cum trebuie experiențele estetice. Că nu ne gândim la contextul în care au fost create operele (indiferent dacă sunt muzicale, literare sau cinematografice).”
Hyperliteratura.ro: „Tarkovski ne amintește undeva că o mare parte din viața noastră o trăim visând. Aș include aici și perioadele de meditație, sau ca să zic așa, cele în care visăm cu ochii deschiși. Este privilegiată o asemenea experiență pentru că ne ajută, sau cel puțin mă ajută pe mine, să trăiesc. Nu vorbesc aici de vis ca modalitate de a transcende realitatea și de a descoperi anumite „adevăruri”, adică de revelație, ci pur și simplu de visare ca stare poetică care are capacitatea de a ajuta individul să transcendă realitatea exterioară. Ca să fiu mai direct: ca să putem suporta realitatea exterioară.”
Europalibera.org: „Andrei Tarkovski însuşi a fost un spirit liber. El, până la urmă, a şi fugit din Rusia şi a cerut azil în Italia. Cartea mea este tocmai despre această libertate. Eu mi-am găsit libertatea, menţionez în cartea mea, mi-am găsit libertatea în acel sistem concentraţionist, mi-am găsit libertatea, vizionând filmele lui Tarkovski.”
