Naţionalismul. Identitate etnoculturală şi proiectul elitelor, de Dragoș Dragoman, este un volum apărut în Colecția Colloquium, la Adenium.
Lucrarea reprezintă o sinteză a teoriilor ce explică apariția naționalismului în epoca modernă. Acesta a suferit importante transformări odată cu industrializarea, democratizarea societăților europene și alfabetizarea maselor. Raportarea permanentă la „celălalt”, o slăbiciune a tuturor formelor de naționalism, a generat marile tragedii ale secolului XX, responsabile de genocid, epurare etnică și crime împotriva umanității, iar tensiunile dintre națiuni nu au fost decât în parte temperate de proiectul Europei unite, deocamdată incomplet, dar necesar pentru pacea continentului. Autorul reușește, prin tema abordată, să aducă publicul mai aproape de marile frământări ale prezentului, cu o excelentă bibliografie a subiectului.
Dragoș Dragoman: „Naţionalismul nu este un simplu proiect politic, deşi romantismul secolului al XIX‑lea a promovat unitatea dintre limbă, naţiune şi stat. El este o forţă capabilă să‑i unească pe indivizi într‑o egalitate naţională, pentru a‑i separa apoi imediat în naţiuni complet distincte. Unitate şi opoziţie, egalitate şi ierarhie, aceasta este dialectica privirii în interior şi în afară. Manifestările sale sunt simbolice, cum pot fi şi violente, proiectul său politic putând să justifice aproape totul în ochii celor vrăjiţi de chemarea sa.”
Alexandru Petria: „E ok naţionalismul în practica politică de acum, este o soluţie politică viabilă sau e câh, perdandă, perimată? Uniunea Europeană va reuşi să subziste în faţa naţionalismelor? Naţionalismul. Identitate etnoculturală şi proiectul elitelor, volumul publicat de politologul Dragoş Dragoman, la Adenium. pune în ecuaţie datele chestiunii, cu urmărirea evoluţiei sale.” Întreaga recenzie poate fi citită pe stiripesurse.ro.
Dragoș Dragoman (n. 1977) este licențiat în științe politice (Universitatea din București), doctor în sociologie (Universitatea „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca), lector la Facultatea de Științe Socio‑Umane din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Lucrări publicate: Capital social și valori democratice în România. Importanța factorilor culturali pentru susținerea democrației (Editura Institutul European, 2010) și Alegeri și alegători în România 2000‑2004. Contexte locale și regionale (editor) (Editura Universității „Lucian Blaga”, 2006). Domenii de competență: capital social, participare politică, studii etnice, democrație și democratizare.
Volumul este disponibil pe site-ul Adenium.