,,Legenda spune că de atunci cerbul uriaş nu a mai fost văzut niciodată în munţii Călimanului. Umblau vorbe despre el că îl omorâse pe vânator, sau măcar fusese de faţă la cumplita moarte, însă organele de anchetă au stabilit după o cercetare minuţioasă că se întâmplase un tragic accident. Procurorul Bolohan semnase cu mâna sa procesul verbal de constatare şi cazul a fost închis.
De-a lungul timpului, participanţii la acea vânătoare s-au ferit să povestească vreodată întâmplările de atunci, deşi ocaziile nu au lipsit. Oricum, lucru ciudat, nici poliţiştii şi nici procurorul nu au mai venit la vânătoare pe meleagurile astea… Inspectorul Zlăvog ieşi la pensie şi se mută la Timişoara unde i se căsătorise fata.
Iarna următoare moş Costică se prăpădi de piept pe-o vreme viforoasă ce stingea focul din sobe. În sat umbla vorba că la împărtăşania pe care i-o dădu părintele Iosif de la mănăstirea Piatra Tăieturii, moşul în ceas de moarte ar fi jurat că atunci când l-au găsit pe Diaconiţă, jur împrejurul trupului au văzut urmele Răgăzanului întipărite în clisa de pe malul gîrlei.
Şi astăzi mai există necugetaţi care pe vremea când boncăluiesc cerbii în pădurile Călimanului, în zgomot de bucium sălbatec, se încumetă să urce Pietrosul, în pânda Răgăzanului. Puţini, venetici în cuvântul cărora însă nu poţi avea încredere, spun că uneori, dacă priveşti spre vârful stâncii ce cârmuie valea Pietrei Acre poţi vedea în dimineţile însorite un cerb uriaş cu capul în piept care împunge soarele cu coarnele-i imense.” (Trofeul)
Recenzia volumului ,,Hotelul amintirilor”, autor Adrian Christescu, în Literatura pe tocuri.ro.
