Vladimir Drăghia ni se confesează cu toată sinceritatea într-un volum de poeme care cântărește exact 21 de grame, în care dulcea cucută își desăvârșește efectele în simbioză cu cele mai ale noastre cuvinte. Sunt niște note târzii din bătăi de inimi vii, prin care autorul creionează convingerea absolută care, de altfel, dă titlul cărții.
Volumul Dragoste n-are plural, de Vladimir Drăghia, este recomandarea Adenium pentru această săptămână.
Vladimir Drăghia: „Dragoste n-are plural este rezultatul sentimentelor prea puternice, ielelor prea frumoase, vinului prea roșu, orelor prea târzii și inimii prea tinere. Daca apreciați lipsa de surplus și sinceritatea naivă cu care sunt trăite sentimentele de oameni mari, va place și Dragoste n-are plural!”
Cyberculture.ro: „Liricul lui Vladimir Drăghia provine foarte mult din cultura pop și se observă unele accente de autor frimeur, cum ar zice francezii. Nu-i bai, lui îi stă bine. Am apreciat cel mai mult poemele bazate pe jocuri de cuvinte, ca absolvent de liceu de filo ce mă aflu și cu ceva experiență universitară în științele comunicării. De altfel, poezia care dă titlul volumului sugerează conținutul-calambur.”
CititorulDeCărți: „Am citit pe nerăsuflate cele 38 de poezii. N-am ținut cont de recomandarea dânsului, ci am citit fără întrerupere, cu voce tare și cu zâmbetul pe buze.”
Silvia Nistor: „Nu am citit tot volumul dintr-o singură lectură. Am citit câte o poezie în tramvai, una înainte de a adormi, una dimineața la cafea sau, câteodată, în timpul unei pauze de la treburile de oameni mari și serioși. Am vrut să mă bucur de ele, să le savurez ca pe niște prăjituri. Am început să citesc volumul ca și cum aș fi intrat într-o cofetărie. Am găsit prăjituri cu zmeură, cu ciocolată, cu aromă de cafea, prăjituri pentru îndrăgostiți, chiar și pentru alintați, dar cel mai mult mi-a plăcut prăjitura cu soare (poate pentru că îi simțeam prea mult lipsa).”
Bookaholic.ro: „Vladimir Drăghia este un actor (și nu numai) tânăr care a scris o carte de poezie numită Dragoste n-are plural. Poemele lui sunt, cum o sugerează și titlul volumului, sub marea și generoasa umbrelă a iubirii, cu tot arsenalul aferent: joacă, timp, căutări, găsiri și regăsiri, suferințe, decepții, amor etc. Fiecare poem este însoțit de o frumoasă ilustrație – desenele îi aparțin Andrei Iulia Margină.”
Vladimir Drăghia: „Scriu tot timpul și parcă nu pot să mă opresc. Am scris și aseară, după lansare. Ca să scriu nu am nevoie de foarte multe lucruri: să fie noapte și să am un laptop la îndemână, cam atât! Dragoste n-are plural este un volum care se adresează tuturor vârstelor. Se adresează celor care vor să simtă, să își amintească, să trăiască, să râdă, sau, de ce nu, să se lase surprinși de mine.”
Florin Piersic Junior: „Omul ăsta cu pătrățele pe burtică are încă forța unui copil neșlefuit. Aia pe care noi toți am pierdut-o acum multă vreme. Sper ca placheta asta de versuri să încapă pe mâinile unui editor de treabă. S-o facă mică-mică, să-ncapă în buzunarul de la piept. Acolo, în dreptul inimii. Whatever. Poți s-o bagi și-n buzunarul de la blugi. Pe buca stângă. S-o mai scoți din când în când și să-ți speli ochii de praf cu o lacrima stupidă.“
Adi George Secară: „Negând oarecum timpul, Vladimir Drăghia nu neagă existenţa unor universuri paralele, în care poate iubim mai mult. Şi mai bine: «Vreau clipe fără de sfârşit. Vreau prezentul în doze infinite!» Aşa scrie el în finalul primul poem din carte, primul poem scris, după cum aflăm din pseudo-prefaţa de la pagina 4.”
Citiți interviuri cu Vladimir Drăghia pe unica.ro și pe w.worldclass.ro. Nu uitați să vizitați site-ul dedicat cărții, dar și pagina de facebook și canalul youtube.