Filocalia sau iubirea frumuseții spirituale reprezintă o sinteză a întregii spiritualități ortodoxe. Putem considera colecția scrierilor filocalice mai mult un manual privind îndrumarea creștinului pe calea urcușului duhovnicesc, decât un tratat sistematic de spiritualitate. Autorii acestor scrieri sunt preocupați de predarea unei metode de curățire de patimi și de punere în lucrare, cât mai fidelă, a învățăturilor evanghelice. Din acest motiv, preocuparea lor este una mai mult practică decât teoretică. La ei, ca de altfel la toți Părinții Bisericii, învățătura de credință este strâns legată de cea morală, înțeleasă ca punerea în lucrare a acestei învățături.
Creștinul, cu cât se curăță mai mult de patimi, cu atât pătrunde mai adânc înțelesurile Scripturii, ale Cuvântului lui Dumnezeu. Și cu cât împlinește mai constant poruncile lui Dumnezeu, cu atât îl descoperă mai profund pe Hristos lucrând și sălășluind în inima sa.
Volumul Maxime și cugetări filocalice, Protosinghel Teodosie Paraschiv, este recomandarea Adenium pentru această săptămână. Citiți aici un fragment. Cartea este disponibilă pe site-ul Adenium și, până pe 14 august 2015, poate fi achiziționată la jumătate de preț.
Colecția Christia vă propune o serie de volume atent selectate pentru omul „secolului vitezei”, care își dorește să păstreze vie relația cu sine însuși, cu ceilalți și cu Dumnezeu. Sinteze din cele mai importante scrieri despre Spiritualitate, soluții pentru depășirea stărilor de impas și pentru regăsirea bucuriei de a trăi fiecare zi a vieții. Predici, mărturii și exemple din viețile celor mai mari sfinți ai lumii, arătând cum au ajuns niște oameni obișnuiți la starea de sfințenie.