Alexandru Petria: Mi-a plăcut „Dragoste n-are plural”, cartea ta de poezii. E cinstită, nu făcătură.
Vladimir Drăghia: Mulțumesc.
A.P.: Ai citit Iv cel Naiv? Nu știu cine se ascunde sub acest pseudonim. A publicat câteva volume. Aveți asemănări în abordarea a ceea ce e în jur.
V.D.: Da, știu de el, m-a dus o prietenă să mi-l arate în librărie, după ce mi-a spus că ceea ce scriu seamănă cu ceea ce scrie el. Îmi place foarte mult. Am primit mai multe mesaje în care am fost întrebat dacă sunt el. Nu poate decât să mă flateze. Dar am încetat să îl mai citesc, de teamă să nu îl copiez. Cred că știe și el de existența mea.
A.P.: Parcă la el componenta ludică e mai pronunțată…
V.D.: Da, e jucăuș.
A.P.: Nu scrii și proză?
V.D.: Are maturitatea necesară pentru a aborda temele cu o detașare care mie cred că-mi lipsește. Nu scriu proză, nu cred că pot.
A.P.: Încearcă.
V.D.: Plus că îmi place să scriu poezie. La proză mi se pare că trebuie să fii foarte priceput pentru a putea construi.
A.P.: Ce poeți iubești?
V.D.: Nichita.
A.P.: Altcineva? Brumaru?
V.D.: Topârceanu. Brumaru, da, dar… Nu pot trece cu vederea obsesia pentru sâni, sex.
A.P.: Te deranjează sexul în poezie?
V.D.: Nu sunt un sensibil, dar uneori devine repetitiv.
A.P.: Ha, ha, ha… Mecanica sexului.
V.D.: Poate că, dacă nu aș fi știut cum arată, cine este, i-aș fi văzut altfel poezia. Dar îmi place o bună parte din opera lui.
A.P.: E un mare poet.
V.D.: Am înțeles multe din visul pe care l-a descris pe Facebook zilele trecute.
A.P.: N-am citit.
V.D.: Era legat de mama dumnealui. Un complex oedipian.
A.P.: Mulți avem acest complex…
V.D.: Cred că toți. Doar că se exprima mai mult sau mai puțin.
A.P.: Și dintre cei mai tineri?
V.D.: Dintre cei tineri nu prea știu, nu citesc de teamă să nu împrumut.
A.P.: Nu ai de ce să-ți fie frică, dar citește-i pe cei care nu scriu ca tine… Cei total diferiți, ca să înveți tehnica.
V.D.: Știu că nu sună bine, dar nu vreau. Nu pentru ca nu am nevoie, ci pentru ca nu vreau să mă pervertesc.
A.P.: Ai poezia în interior, dar trebuie s-o șlefuiești. Mulți spun ca tine, dar greșesc. Trebuie să cunoști ce face… concurența.
V.D.: Eu văd altfel lucrurile, momentan.
A.P.: Încerc să te înțeleg.
V.D.: Când voi simți nevoia, o voi face. Acum mi-e bine așa.
A.P.: OK.
V.D.: Am concurat toată viața.
A.P.: Ai în pregătire altă carte?
V.D.: Nu o pregătesc, o scriu. Dacă se vor aduna poeziile…
A.P.: Corect. Scrii când îți vine sau încerci să-ți provoci starea?
V.D.: Am încercat să o provoc, dar nu… Cel mai bine merge când TREBUIE să scriu.
A.P.: Iese artificial…
V.D.: Iese calculat, parcă nu e sinceră. Ajută vinul roșu și contactul cu oameni rupți de cotidian, de normal.
A.P.: Și femeile?
V.D.: Nu avem timp pentru discuția asta :-)).
A.P.: Păi, nu?
V.D.: Păi, cum altfel? :-))
A.P.: Că bărbați suntem… Chestia nasoală e că scrii mai bine când tânjești, nu când ești plin.
V.D.: Așa este, nu știu de ce.
A.P.: N-are bărbatul, are poetul… Poate e o ascunsă compensație.
V.D.: Nu vreau să cred că scrisul e doar un dans de păun care devine mai ritmat când trebuie omul să se împerecheze.
A.P.: Nici nu este.
V.D.: Sper!
A.P.: Dar, pe alocuri, seamănă al naibii de bine.
V.D.: Nădăjduiesc să fie mai mult și decât o alinare pentru un ego prea mare, un cântec de leagăn, o spălătorie de frustrări.
A.P.: Sună bine sintagma cu spălătoria.
V.D.: Da, mi-am dat seama după ce am scris-o. :-))
A.P.: Cum se naște literatura?… Simți că parcă iți dictează cineva când scrii?
V.D.: Nu. Stai să mă gândesc. Plec de la o sintagmă și o dezvolt.
A.P.: Vizualizezi textul?
V.D.: Scriu ce îmi vine, ce mi se pare că merită scris, apoi îi dau formă.
A.P.: Aha.
V.D.: Nu, nu vizualizez.
A.P.: Dai prima mână a poemului cum îți vine?
V.D.: Mai mult mă uit în mine.
A.P.: Eu merg mult pe imagine.
V.D.: Interesant, nu știam că se poate și așa.
A.P.: Încerc, de pildă, să vizualizez spălătoria… Ca într-un film.
V.D.: Dar cum?
A.P.: Ai văzut o spălătorie de internat de băieți, de exemplu?
V.D.: Nu.
A.P.: N-ai stat în internat?
V.D.: Am stat într-un internat șapte ani.
A.P.: Mă refeream la încăperea unde-s dușurile. Acolo mai spălam și chiloții, ciorapii, în chiuvete.
V.D.: E bună precizarea, pentru ca eu vedeam mașini de spălat industriale!
A.P.: Da.
V.D.: Ca la americani.
A.P.: Mi-am dat seama. Și ce frustrări sunt acumulate într-un asemenea loc?! De aici trăgeam versurile… Dar, metaforic, spălătoria de frustrări poate să fie și un tribunal.
V.D.: Eu vedeam totul mult mai plastic, tonuri de gri, mașini de spălat cu ochiuri mari, de submarine, oameni cărând coșuri mari, pline cu frustrări.
A.P.: Ai succes ca actor, vrei același lucru și în poezie?
V.D.: Nu știu cât succes am ca actor. Ca autor vreau să fiu citit, nu cumpărat. Succesul este supraapreciat. Prefer satisfacția care vine din faptul că mă apreciază puțini, dar buni.
A.P.: Ai scos „Dragoste n-are plural” la Editura Adenium. Cum te înțelegi cu ei?
V.D.: Foarte bine. Am văzut ce înseamnă să ai o editură care să aibă grija de tine. Nu am ce să le reproșez.
A.P.: Mi-a făcut plăcere discuția. Să fii iubit!