Cel mai nou Ghid de pregătire pentru Bacalaureat. Europa – România – Uniunea Europeană (Florin Iancu, Simona Iancu) propune un parcurs rapid, bine organizat și foarte eficient al noțiunilor fundamentale și al detaliilor care fac diferența.
Noutatea pe care acest ghid auxiliar o aduce constă în faptul că introduce teste de evaluare după fiecare unitate de învăţare, dându-i elevului posibilitatea să fixeze cunoștinţele noi, dar să și recapituleze noţiunile anterioare. Itemii sunt realizaţi conform programei școlare și asigură atingerea competenţelor propuse de aceasta, în vederea unei foarte bune pregătiri pentru examenul de bacalaureat. De asemenea, cartea le oferă celor interesaţi posibilitatea de a studia caracteristicile geografice ale continentului european și ale României, precum și o prezentare succintă a Uniunii Europene și a statelor componente.
Florin Iancu: „Am scris acest ghid împreună cu soția mea (colegă de catedră), Simona Iancu, pentru a veni în întâmpinarea dorințelor elevilor de a avea o culegere de lecții și teste eficiente, centrate pe cerințele programei pentru examenul de bacalaureat. Am realizat această carte în modul în care ne-am fi dorit să o fi făcut alți autori, atunci când eram profesori debutanți și am fi avut nevoie de așa ceva. Acest ghid propune o serie de aspecte teoretice, bine dozate, după care vine și evaluează cu itemi diverși, formulați similar celor din cadrul probei de la examenul de bacalaureat Suporturile cartografice (hărțile «mute») au un rol foarte important în învățarea noțiunilor geografice, deoarece stimulează memoria vizuală, foarte eficace în acest proces cognitiv.” Citiți interviul pe stiripesurse.ro.
Florin Iancu este coordonatorul colecției Discendo, care a apare la Adenium și care este dedicată materialelor auxiliare, care vin în întâmpinarea voinței de performanță școlară cu titluri care înseamnă originalitate, eficiență și aplicabilitate.