Adrian Christescu, de la „Destinul lupului singuratic” la „Hotelul amintirilor”: „Atât rămâne după noi, numai povestea!”
,,Viața seamănă cu călătoria unei bărci cu pânze. Când pleci, auzi doar vântul, ai totul în față, trăiești tot felul de povești. Fără vise, am fi goi. Călătorești și atunci când ai ajuns la liman, la portul din capăt, ai vrea să transmiți cuiva experiența ta. Ar fi minunat ca poveștile tale să fie auzite și, de ce nu, să plece mai departe. Oamenii sunt niște vehicule ale visurilor, ale experiențelor.”, spune Adrian Christescudespre poveștile din Hotelul amintirilor
Alexandra Gugiuman: „Hotelul amintirilor”, povestește-mi un pic… spuneai că e o parte din tine. Te servești, cum s-ar spune, într-o perioadă în care lumea caută tot mai mult intimitatea…
Adrian Christescu: Nu mi-e rușine de nimic din ceea ce mi s-a întâmplat. „Hotelul amintirilor”, până la urmă… Am scris-o și în prefață- noi suntem vizitați de amintiri. De aceea, i-am spus astfel. Mintea noastră e compartimentată pe amintiri. Pe unele nu vrei să le vezi, altele îți sunt dragi, iar în funcție de cum sunt tratate, pot sta o noapte sau pot să-ți rămână o viață întreagă. În „Hotelul amintirilor”sunt o parte dintre poveștile pe care am reușit să le îmbrac și să le spun. O parte sunt de-ale mele, pe altele le-am cules, sunt povești care călătoresc și ajung undeva.
Citiți integral interviul în revista InSociety.
