Câștigătorul Concursului de Debut „Adenium Start”, ediția a IV-a, 2016

La începutul acestui an, Adenium a lansat cea de-a IV-a ediție a Concursului de Debut Adenium Start, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii. Scopul acestui concurs este să descopere și să promoveze autori valoroși, oferindu-le posibilitatea să debuteze și sprijinul integral în procesul de promovare. Juriul acestei ediții a fost format din:…

Adenium Start 2016: lista finaliștilor

La începutul acestui an Adenium a lansat cea de-a IV-a ediție a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii. Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigătoare, la începutul lunii octombrie, volumele care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriului, iar editarea…

Rupeți rândurile!

Începe Concursul de Debut „Adenium Start” Scopul Concursului de Debut „Adenium Start” este acela de a descoperi autori valoroși, care încă nu au avut șansa de a-și publica lucrările. Ca urmare a câștigării celor trei ediții de până acum ale concursului, au apărut și au fost lansate următoarele volume, aparținând unor genuri diferite: Laptele negru…

Cristina Frîncu: Scriu ca să nu uit că merită să trăiești!

Câștigător al Concursului de Debut „Adenium START”, ediția a treia, secțiunea Proză, romanul Vrum-vrum o are în centrul său pe Clara B., care, din empatie pentru pălăriatul artist ratat Poeteski, pleacă spre Hollywood pentru a-i recupera acestuia Muza care îl părăsise. O călătorie donquijotescă spre nicăieri, condimentată cu tot ce a putut reține mai bun literatura…

Cristina Frîncu: Amintire crăciunită

A început numărătoarea inversă. Mai sunt atât de puține zile până la Crăciun și avem atât de multă nevoie, mai ales în vremurile acestea, să simțim spiritul acestei sărbători, încât i-am provocat pe autorii Adenium să ne povestească cea mai frumoasă amintire pe care o leagă de această perioadă a anului, sau, de ce nu, cel…

Programul complet al evenimentelor Adenium la Gaudeamus

În perioada 18- 22 noiembrie 2015, Adenium participă la Târgul internațional Gaudeamus- carte de învățătură cu un program special de evenimente și o ofertă de carte disponibilă la standul 229 de la nivelul 4.50, din Pavilionul Central Romexpo. Programul evenimentelor Adenium la Târgul internațional Gaudeamus- carte de învățătură începe miercuri, 18 noiembrie, cu lansarea volumului…

Concursul de Debut „Adenium Start”: lista câștigătorilor

Editura Adenium a lansat, la începutul anului, cea de-a III-a ediție a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii. Sloganul concursului, „Rupeți rândurile!”, i-a provocat pe autori să-și afirme originalitatea. Conform regulamentului, disponibil pe site-ul start.adenium.ro, editura a selectat cele mai bune manuscrise pentru secțiunile din concurs. Juriul…

Interviu cu Dorina-Grațiela Aolăriți, autoarea cărții „Secretul fetei frumoase”

Volumul Secretul fetei frumoase, text și ilustrații de Dorina-Grațiela Aolăriți, face parte din colecția Căsuța fermecată, care apare la Adenium. Toți copiii sunt minunați, dar când persoanele ce roiesc în jurul unuia dintre ei îi spun mereu că este „cel mai frumos”, există riscul ca el să creadă că, în viață, cel mai mult contează…

Cosmin Leucuța despre debut și provocările lumii literare

În interviul pe care l-a acordat Asociaţiei Arad, Capitală Europeană a Culturii 2021, Cosmin Leucuța vorbește despre debutul său și despre volumul Laptele negru al mamei, apărut la Adenium în urma câștigării Concursului de Debut „Adenium Start”, ediția 2013, secțiunea Proză. Cosmin Leucuța: „faptul că scriu, faptul că spun povești într-un asemenea mod încât oamenii să…

Love story pe net

Câștigător al Concursului de Debut „Adenium START”, secțiunea Proză, organizat de Editura Adenium în anul 2014, romanul epistolar E-xilul colecționarei de fluturi evocă o poveste de dragoste inedită, ferită de ochii indiscreți ai unei societăți conduse de prejudecăți. Dialogul celor doi protagoniști, care se desfășoară exclusiv online, explorează fricile, introspecțiile, ezitările și acceptările unei femei…

Poeme sub semnul privirii

De unde stau eu pot vedea cerul, de Ioana Duță, este un volum câștigător al Concursului de Debut „Adenium Start”, secțiunea Poezie, organizat de Adenium în anul 2014. Cartea cuprinde trei secțiuni în care poemele se înșiruie ca o poveste intimă care merită citită pe nerăsuflate. Poezia Ioanei Duță este una feminină, confesivă, caldă, lirică, directă, cu…