Veganismul nu este o opțiune culinară sau o variantă mai sănătoasă de a ne alimenta, ci mai ales o problemă de moralitate, pentru că, așa cum afirmă autorii, provocăm o imensă suferință miliardelor de animale pe care le consumăm doar pentru plăcere. Dieta tradițională bazată pe alimentele de origine animală nu doar că este cu totul inutilă omului, dar este nesănătoasă atât pentru corpul nostru, cât și pentru mediul înconjurător. În plus, există o mare varietate de rețete vegane la fel de gustoase și ușor de preparat. Cartea Să mâncăm etic.O analiză a moralității consumului de animale, apărută la Adenium, un adevărat eveniment editorial în România, dă startul unei importante dezbateri în ceea privește obișnuința vinovată de a provoca suferință și moarte atâtor ființe pe care pretindem că le iubim.
Partea a doua a volumului este formulată sub forma unor scuze la care recurgem deseori pentru a respinge modul de viață vegan şi motivul pentru care acestea nu sunt pertinente, în conformitate cu punctele de vedere ale celor doi autori ai cărții Gary L. Francione și Anna Charlton.
Întrebarea pe care v-o propunem astăzi este: „Dacă aş fi pe o insulă pustie şi aş muri de foame?”
Dar…
Dacă aş fi pe o insulă pustie şi aş muri de foame?
Pe scurt, răspunsul la întrebarea ridicată de această obiecţie este că nu sunteţi pe o insulă pustie. Nu sunteţi nici izolați în mijlocul oceanului, plutind în derivă pe o barcă de salvare alături de un alt om şi de o vacă, iar cineva trebuie să fie aruncat peste bord. Nici nu treceţi pe lângă o casă în flăcări în care se află două fiinţe, un om şi un animal, şi nu aveţi timp să‑l salvaţi decât pe unul dintre ei.
Această obiecţie şi altele similare încearcă să identifice o situaţie pur imaginară în care consumarea animalelor ar putea fi necesară şi pe care să o extindă prin extrapolare la toate situaţiile reale în care vă aflaţi şi în care nu există nicio necesitate de a consuma produse de origine animală. Această strategie nu funcţionează.
Se pare că, dintr‑un anumit motiv, mulţi dintre noi vor să formuleze principii morale generale apelând la insule pustii, bărci de salvare şi case cuprinse de flăcări. Se ştie prea bine că acestea nu sunt locurile potrivite în care să încerci să elaborezi reguli morale, întrucât, de obicei, este nevoie să alegem între câteva opţiuni nesatisfăcătoare din punct de vedere moral într‑o situaţie de urgenţă. Apoi încercăm să generalizăm opţiunea respectivă pentru a cuprinde situaţii în care urgenţa care limita opţiunile nu mai există.
Dar să mergem pe insula pustie. Vă aflaţi acolo şi muriţi de foame şi nu aveţi la dispoziţie nicio nucă de cocos, niciun morcov. Totuşi, acolo sunt iepuri (deşi nu ştim sigur cu ce se hrănesc, dacă nu există vegetaţie pe insulă). În această situaţie, este acceptabil din perspectivă morală să omorâm şi să mâncăm un iepure?
Să presupunem că este.
Şi ce‑i cu asta? Ce le spune această situaţie acelora dintre noi care nu mor de foame pe o insulă pustie şi care se întreabă dacă este acceptabil din punct de vedere moral să mănânce friptură diseară?
Nu le spune nimic. În prima situaţie, există un conflict; în cea de‑a doua, nu există. Intuiţiile noastre de natură morală ne spun că, într‑o situaţie de conflict autentic, oamenii au întâietate. Prin urmare, a mânca iepurele pe insula pustie este acceptabil din punct de vedere moral, conform acestei intuiţii. Dar această intuiţie nu are nimic de‑a face cu situaţiile în care nu există niciun conflict.
Haideţi să ne gândim la aceeaşi situaţie într‑un context în care sunt implicaţi oameni. Sunteţi naufragiat pe o insulă pustie alături de John şi Mary. Toţi suferiţi de foame, dar John mai e şi bolnav şi va muri curând. Împreună cu Mary, îl ucideţi şi‑l mâncaţi pe John.
Da, e dezgustător dacă vă gândiţi la asta, dar asemenea lucruri s‑au întâmplat. Este vorba tot de o crimă şi este tot o infracţiune, dar adeseori este pedepsită cu mai puţină asprime, pentru că înţelegem că, din perspectivă morală, a‑l ucide şi a‑l mânca pe John într‑o asemenea situaţie diferă de omorul obişnuit. Deşi este un lucru condamnabil, a‑l mânca pe John în asemenea circumstanţe ar fi cel puţin de înţeles şi nu ar merita aceeaşi condamnare morală pe care o atrag după sine alte acte de omucidere neîndreptăţită. La urma urmei, dacă mori de foame, nu prea mai ai de ales, iar condamnarea morală presupune că ai avut posibilitatea de a alege altceva, dar nu ai făcut‑o, ci ai ales să faci lucrul condamnabil.
În mod similar, în exemplul cu iepurele, eu am de ales între a muri de foame sau a omorî iepurele. Alternativele nu sunt chiar atât de strălucite. De fapt, nu am de ales.
(…)
Ideea principală rămâne neschimbată: pentru oricine are de ales – şi în această categorie intră aproape toate persoanele care citesc acum această carte – alegerea de a provoca suferinţă în absenţa necesităţii încalcă un principiu moral pe care pretindem că îl acceptăm cu toţii.
Descoperiți mult mai multe argumente în volumul Să mâncăm etic. O analiză a moralității consumului de animale, disponibil în librării și online.
